Tag - noutati de la google

Noul update de la Google Hummingbird!

De fiecare data cand ”colosul” din Mountain View isi actualizeaza algoritmul, nu doar blogger-ii, dar si expertii in SEO sunt cam tematori de surprizele care ar putea sa le afecteze pozitionarea in SERP. De obicei, orice update isi pune amprenta asupra rezultatelor motorului de cautare si implicit asupra page rank-ului, a traficului si nu in ultimul rand a succesului afacerii online.

Unele site-uri, spre dezamagirea celor ”nepregatiti”, de pe prima pagina, aparent fara motiv, se vad declasate pe pagina ”n”, devenind invizibile utilizatorilor. Si toate metodele de promovare site online, care pana intr-un moment imediat anterior isi mai dovedeau eficienta, par sa fie dintr-o data lipsite de efectul dorit.

Care este noutatea introdusa de Google?

Cu toate ca a ”venit pe lume” in mod oficial in momentul in care Google isi ”sarbatorea” a cincisprezecea aniversare, Hummingbird nu este o noutate in adevaratul sens al cuvantului. ”Adoptat” cu cateva saptamani inainte, fiecare cautare formulata se baza deja pe cele mai noi principii exprimate de ultimul algoritm.

Marea schimbare ce poarta numele de Hummingbird este numele care va insoti de acum incolo orice activitate a celui mai cunoscut si utilizat motor de cautare. Teoretic vorbind, noutatile introduse sunt relevante doar pentru rezultatele motoarelor de cautare, fara insa sa faca ravagii precum au reusit in trecut, Panda si Pinguin.

Care este rolul Hummingbird?

Cu ajutorul algoritmilor anteriori, Google directiona tehnicile SEO in defavoarea asa-zisilor specialisti in promovare site, care speculau tehnicile Black Hat pentru castigarea unor pozitii favorabile in pagina de rezultate a motorului de cautare. Spre deosebire de ultimele actualizari Panda si Pinguin, Hummingbird nu urmareste sa penalizeze paginile web si site-urile care vor sa induca in eroare pozitionarea in clasamentul SERP prin cuvinte cheie spam-ate sau prin continut de o calitate indoielnica.

Google pare a fi mult mai indulgent cu acest update, care fara sa se bazeze strict pe sanctionarea ”trisorilor” este vazut ca o etapa evolutiva prin care motorul de cautare raspunde tipologiilor variate de intrebari. Fara sa urmareasca imbunatatirea indexarii paginilor web, scopul noului algoritm este imbunatatirea cautarilor in asa fel incat intelegand mai bine intentia user-ilor, sa-i ”rasplateasca” potrivit asteptarilor, cu cele mai relevante rezultate.

Hummingbird, de ce?

Pentru orice nelamurire avuta, mai nou, i ne adresam lui Google, uneori cu intrebari directe, sub forma propozitiilor interogative (”Care este cel mai bun magazin de haine din Bucuresti?”, ”Care este cel mai vandut smartphone pe net?”, etc.) si nu doar cu simple cautari bazate pe clasicele cuvinte cheie.

Broad-Billed Hummingbird (Male), Santa Rita Lodge, Madera Canyon, Near Green Valley, Arizona

Google, mereu in cautarea raspunsului perfect, ”s-a prins” de necesitatile utilizatorilor si i-a intampinat cu unele schimbari. Hummingbird, succesorul lui Caffeine, algoritmul lansat in 2010, le promite utilizatorilor raspunsuri mult mai exacte chiar si cand vine vorba despre cele mai complexe cautari.

Cautarile traditionale, ce preced acest update, ne furnizau raspunsurile in ordinea relevantei si le conditiona de prezenta sau nu a cuvintelor cheie. ”Colibri”, in schimb, incercand sa perceapa si sa inteleaga semnificatia intrebarilor ”de cautare”, intocmeste o noua lista, bazata pe intreaga fraza, astfel incat sa ne ofere raspunsul pe care-l cautam.

Cu alte cuvinte, Google are ca obiectiv ”umanizarea” schimbului de informatii ce are loc intre utilizatori si motorul de cautare. Pentru a pune la punct ultimul algoritm, Google s-a axat in special pe aspectul semantic al cautarilor, adica pe semnificatia cuvintelor si a expresiilor, comparativ cu perioada anterioara, cand accentul se punea in exclusivitate pe cuvintele cheie.

Dar ce este acest ”Colibri”?

Incepand de la nume, in romaneste ”Colibri”, algoritmul indica foarte sugestiv caracteristicile specifice acestei ”zburatoare”. Asta deoarece tocmai rapiditatea si precizia sunt insusirile pe care ”grupul”, inca de la bun inceput, intentiona sa i le transfere propriului motor de cautare.

Daca Panda si Pinguin erau modificari ale algoritmului precedent lansat in 2010, Hummingbird este un concept complet nou, care si in continuare va beneficia de noutatile introduse cu ajutorul celor doua ”mamifere”. Avand in vedere ca isi pune amprenta pe circa 90 % dintre cautarile organice, ”Colibri” poate fi interpretat drept un nou motor de cautare.

In concluzie, multumita acestui Hummingbird, Google devine un motor capabil sa inteleaga exigentele de cautare ale user-ilor, restituindu-le acestora raspunsuri cat mai punctuale si elocvente. Spre deosebire de revizuirile precedente, fara sa ”pedepseasca” specialistii si comunitatile SEO, ”gigantul adolescent” din Mountain View si-a concentrat atentia catre imbunatatirea experientelor utilizatorilor.